Moșul care a ajuns cu sania la orfelinat

Andrei avea 8 ani și știa multe lucruri despre lume, dar nu știa cum se simte Crăciunul adevărat. La Orfelinatul "Sf. Nicolae" din marginea Bucureștiului primeau cadouri în fiecare an, aveau brad decorat și masă mai bună de sărbători. Dar Andrei se uita la serialele de la televizor și vedea familii care radiază de fericire de Crăciun și nu înțelegea ce îi lipsea.

Mara, 6 ani, era cea mai mică din grupul lor. Când vedea reclame cu copii care alergau către părinți în dimineața de Crăciun, întreabă mereu:

"De ce copiii ăia par așa fericiți? Și noi primim cadouri de Crăciun..."

Alexia avea 10 ani și era cea mai mare. Era și cea mai practică:

"Pentru că lor le lasă Moș Crăciun cadourile sub brad. La noi, doamna directoare le cumpără din donații. Nu e același lucru."

Dar Andrei simțea că nu era doar despre cadouri. Era despre ceva mai adânc, ceva pe care nu reușea să-l înțeleagă.

Ana Popescu era educatoarea lor de 15 ani și îi iubea pe acești copii ca pe ai ei. În decembrie, îi vedea pe toți cum se uitau cu nostalgie la ecran când apăreau scene de familie de Crăciun. Ana înțelegea perfect ce le lipsea: nu era vorba de cadouri, ci de sentimentul că cineva se gândește special la tine, că ești iubit și așteptat.

Într-o seară, când îi punea pe copii la culcare, Mara a întrebat-o:

"Doamna Ana, de ce Moș Crăciun nu vine niciodată la noi? Adică, știu că primim cadouri, dar el personal nu vine niciodată."

Ana s-a așezat pe marginea patului și a privit-o pe Mara. Cum să îi explice unui copil de 6 ani că Moș Crăciun este un concept frumos, dar că magia adevărată vine din dragoste?

A doua zi, Ana a stat de vorbă cu directoarea, doamna Cristina Mihalache, și cu celelalte educatoare. Le-a povestit despre întrebarea Marei și despre cum observase că toți copiii intuiesc că le lipsește ceva din experiența Crăciunului.

"Nu e despre cadouri," a explicat Ana. "E despre sentimentul că ești iubit în mod special. Că cineva se gândește la tine personal și îți face o surpriză făcută din dragoste."

"Și ce propui?" a întrebat doamna directoare.

"Să le dăm primul lor Crăciun adevărat. Să simtă cum e să fii așteptat și iubit exact ca copiii din filme."

Ana a căutat pe internet și a găsit inchiriazamoscraciun.ro. Când a sunat să explice situația, operatorul a ascultat-o cu atenție.

"Înțeleg perfect," a spus acesta. "Copiii aceștia merită să simtă cel mai frumos Crăciun din viața lor. Moș Crăciun va veni să le arate că sunt iubiți exact ca toți copiii din lume."

Pe 24 decembrie, seara, copiii erau în pijamale și se pregăteau pentru culcare. Andrei, Mara, Alexia și ceilalți 12 copii din orfelinat stăteau în sufrageria mare, ascultând povești de Crăciun citite de Ana.

Dintr-odată, s-au auzit clopoțeii. Nu din televizor, ci din curte. Copiii au înghețat și s-au uitat unul la altul.

"Ho, ho, ho!" a răsunat o voce puternică și caldă din curtea orfelinatului. "Unde sunt copiii de la Sf. Nicolae? Am venit să-i cunosc!"

Mara a alergat la fereastră și a țipat:

"E o sanie! O sanie adevărată! Și... și Moș Crăciun!"

Toți copiii s-au lipit de ferestre. În curtea orfelinatului, pe zăpada proaspăt căzută, stătea o sanie frumos decorată. Iar lângă ea, un Moș Crăciun ca în povești îi saluta cu mâna.

Andrei nu putea să creadă. La 8 ani, văzuse multe, dar asta depășea orice și-ar fi putut imagina.

Moș Crăciun a intrat în orfelinat cu sacul pe umăr, dar nu s-a îndreptat către brad. S-a așezat în mijlocul cercului de copii și i-a privit pe fiecare în parte.

"Copii dragi," a spus cu vocea cea mai caldă pe care o auziseră vreodată, "știți de ce am venit special la voi astăzi?"

Copiii au dat din cap că nu știu.

"Pentru că voi sunteți copiii pe care îi iubesc cel mai mult. Nu pentru că nu aveți părinți acasă, ci pentru că aveți ceva special: aveți inimile cele mai deschise din toată lumea. Și vreau să vă arăt cum se simte să fii iubit de Crăciun."

Pentru următoarele trei ore, Moș Crăciun a făcut ceva magic. Nu doar că a dat cadouri personalizate pentru fiecare copil, ci a stat cu fiecare în parte, i-a ascultat visele și dorințele, i-a îmbrățișat și le-a spus câte ceva special doar pentru ei.

Când a ajuns la Mara, s-a așezat lângă ea și i-a spus:

"Mara, tu ai fost cea care m-a chemat aici. Ai întrebat de ce nu vin personal la voi, și ai avut dreptate să întrebi. De acum înainte, să știi că te iubesc exact ca pe o fiică și că mă gândesc la tine în fiecare zi."

Mara a început să plângă, dar nu de tristețe. Pentru prima dată în viața ei, simțea cum e să fii iubită de cineva care te alege pe tine, personal.

Când a ajuns la Andrei, Moș Crăciun l-a privit în ochi:

"Andrei, am văzut că te uiți mereu la familiile fericite de la televizor și nu înțelegi ce îți lipsește. Acum știi?"

Andrei a dat din cap încet:

"Să fii iubit... nu doar îngrijit. Să fii ales, nu doar acceptat."

"Exact," a zâmbit Moș Crăciun. "Și să știi că de acum înainte, ești ales. Ești băiatul meu iubit și cel mai special din întreaga lume."

În clipa aceea, Andrei a înțeles pentru prima dată în viața lui ce înseamnă Crăciunul adevărat. Nu era despre cadouri sau decorațiuni. Era despre sentimentul că ești prețios pentru cineva.

Ana privea scena cu lacrimile șiroind-i pe obraji. Vedea cum fiecare copil se transforma, cum își îndreptau spatele și cum ochii li se aprindeau. Pentru prima dată, experimentau dragostea necondiționată pe care o văzuseră doar la televizor.

Când Moș Crăciun s-a pregătit să plece, Alexia, cea mare și practică, l-a întrebat:

"Vei mai veni?"

"Alexia," i-a răspuns Moș Crăciun, luând-o în brațe, "acum că știți cum se simte să fiți iubiți cu adevărat, veți căuta și veți găsi această dragoste peste tot în jurul vostru. O veți găsi la doamna Ana, la doamna directoare, la prietenii voștri și, într-o zi, la familiile voastre proprii. Pentru că acum știți ce să căutați."